Capitala: Moscova
Monedă și rată de schimb: Rubla (RUB); 1 EUR = 71,66 RUB; 1 USD = 64,9 RUB (curs octombrie 2015)
Limba: rusă
Codul țării și domeniu internet: +7 / .ru
Electricitate: 220V, 50 Hz
Oră: UTC+3 – UTC+12
Numere de telefon:
• Apel de urgenţă – 112; 101;
• Pompieri – 01 (până în 2017); 101 (în prezent, pot fi apelate ambele numere);
• Poliţie – 02 (până în 2017); 102 (în prezent, pot fi apelate ambele numere);
• Salvare – 03 (până în 2017); 103 (în prezent, pot fi apelate ambele numere);
Vize
Intrarea şi şederea cetăţenilor români în Federaţia Rusă sunt reglementate prin Acordul privind regimul călătoriilor reciproce ale cetăţenilor, încheiat între România şi Federaţia Rusă la 1 iulie 2004. Intrarea şi şederea pe teritoriul Federaţiei Ruse se fac numai pe bază de viză.
Intrarea pe teritoriul Federaţiei Ruse se poate face în baza unui document de călătorie valabil (paşaportului turistic, paşaportului de serviciu, paşaportului diplomatic).
În vederea obţinerii vizei, cetăţenii români care călătoresc în Federaţia Rusă trebuie să deţină o invitaţie pe care să o prezinte la unul din cele două Consulate ale Federaţiei Ruse de pe teritoriul României.
La intrarea pe teritoriul Federaţiei Ruse (pe cale terestră, aeriană sau maritimă), pe lângă verificarea paşaportului şi a vizei, se completează un card de imigrare, care este pusă la dispoziţie fie de personalul care deserveşte aeronova/trenul, fie de către lucrătorii de la frontieră. Cardul de imigrare poate fi completat in limba rusă (cu caractere chirilice), fie cu caractere latine. Cardul de imigrare are două părţi (A şi B), care trebuie completate. Partea „A” va fi oprită de lucrătorii Poliţiei de frontieră, iar partea „B” vi se va înmâna (sursa MAE).
Traficul rutier
Toate autovehiculele care participă la traficul auto din Federaţia Rusă trebuie să fie dotate cu triunghiuri reflectorizante, stingătoare auto, trusă cu piese de schimb de maximă utilitate (lămpi auto şi siguranţe) şi trusă de prim-ajutor.
Parcarea este permisă în locurile special amenajate şi pe partea dreaptă a străzilor (unde nu este prevazută în mod expres o interdicţie în acest sens), în direcţia de deplasare a autovehiculului. Nu este permisă parcarea pe marginea autostrăzilor naţionale.
Conducătorii auto sunt obligaţi să aibă în permanenţă asupra lor permisul de conducere, paşaportul şi documentele autovehiculului pe care îl conduc. Viteza maxima admisă de lege: în oraşe: 50 km/h; în localităţi rurale: 60 km/h; pe şoselele principale: până la 90 km/h şi pe autostrăzi: 120 km/h.
Drumuri
Rusia are peste 900.000 de km drumuri, din care peste 3 sferturi sunt asfaltate. Aproape 50% din volumul de mărfuri din țară este transportat rutier.
În Rusia poți vedea toate mărcile de camioane, de la KRAZ, KAMAZ până la Volvo și inclusiv modele americane precum Freightliner, International sau Peterbilt.
Drumurile sunt impecabile, fiind bine semnalizate. Recomandarea caravanei UNTRR de rută către China este prin Rusia, în pofida faptului că este un drum mai lung. Avantajul rutei este faptul că este una previzibilă, compania de transport putând să-si previzioneze mai bine traseul.
Echipa UNTRR a mers pe traseul Irkutsk – Omsk – Kazan – Moscova – Saint Petersburg.